Asociația Sportivă a Școlii Gimnaziale Elekes Vencel

Înființarea asociației a fost necesară din cauza faptului că, în conformitate cu regulamentele autorității educației naționale, elevii școlii puteau participa la diverse campionate și evenimente sportive doar în cadrul unei asociații în domeniul sportului. Asociația a fost înființat în 2016 de către trei persoane active în viața școlii. Obiectivele asociației sunt stabilite in concordanță cu prevederile Legii educației fizice și sportului nr 69/2000 si H.g.nr.884/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a dispozițiilor Legii educației fizice și sportului nr.69/2000, pe ramuri de sport (secții), după cum urmează: atletesim, arte martiale, badminton, baschet, ciclism, dans sportiv, fotbal, gimnastică, hochei pe gheață, natație și pentatlon modern, rugby, șah, sportul pentru toți, schi- biatlon, tenis, tenis de masă, patinaj, volei.

Conform actului constitutiv obiectivele asociației sunt următoarele:

  • Participarea la manifestări, concursuri şi competiţii sportive interne şi internaţionale precum şi sprijinirea membrilor de a participa la astfel de eveniment,
  • Organizarea de manifestări sportive școlare,
  • Popularizarea sporturilor cu ajutorul mass mediei, prin conferinţe şi manifestări sportive,
  • Stabilirea de relaţii cu organizaţii similare din ţară şi în străinătate,
  • Afilierea la federaţiile sportive naţionale,
  • Desfăşurarea de alte activităţi în interesul elevilor din Suseni,
  • Sprijinerea echipei de fotbal al asociației în campionatul județean de fotbal junior.

Asociația organizează activități sportive pentru elevii Școlii Gimnaziale Elekes Vencel. Școala are mai multe echipe care se antrenează de mai multe ori pe săptămână și concurează în campionate locale, județene, olimpiade sportive, în interligă și în Campionatul Secuiesc de fotbal pentru a-și măsura talentele și abilitățile. Asociația s-a implicat, de asemenea, în achiziționarea de echipamente. În prezent, școala are o echipă de fotbal, hochei pe gheață și baschet, care participă, de asemenea, la competiții. Echipa de hochei pe gheață își desfășoară antrenamentele la patinoarul artificial din Gheorgheni, dar în culorile școlii. Echipa de fotbal are patru echipe pe grupe de vârstă, care se antrenează de două ori pe săptămână, timp de o oră și jumătate, pe terenul artificial sau în sala de sport al școlii, sau pe terenul de fotbal al satului.

Asociația, de asemenea, participă în schimburi de tineri în străinătate, copiii sunt duși în mod regulat în excursii, unde sportul și educația fizică joacă un rol important.

În fiecare an, ei solicită fondurile de la Fundația Comunitară, la Consiliul Județean Harghita, mai ales pentru echipamente sportive. Activitatea membrilor asociației este susținută de profesori voluntari din școală.

Planurile pe viitor includ găsirea și evidențierea copiilor talentați și inițierea lor pe calea sportului. În practică, este vorba de a crește tinerii, de a-i aduce pentru prima dată în contact cu sportul prin intermediul asociației și de a le oferi o "scrisoare de recomandare" pentru a merge mai departe.

Persoană de contact: Kedves Botond
Număr telefon: 0747-511266